Catedrala Sfântul Spiridon Nou este cel mai mare lăcaș de cult ortodox din București și este amplasată pe Calea Șerban Vodă, la mică distanţă spre sud de Piaţa Unirii, aproape de Dealul Mitropoliei.
Aceasta este și Catedrală mitropolitană, fiind a doua, în ordine ierarhică, după Catedrala patriarhală. Este clasată ca monument istoric şi a fost denumită Sfântul Spiridon-Nou spre a se deosebi de biserica Sfântul Spiridon-Vechi, aflată în Piaţa Naţiunile Unite.
Biserica a fost ctitorită inițial de domnitorii Scarlat și Alexandru Ghica, în perioada 1766-1768, și a durat aproape un secol. Primul ctitor al sfântului lăcaș, Scarlat Ghica, era fiul voievodului Grigorie Ghica al II-lea, cel care a întemeiat Biserica și Spitalul Sfântul Pantelimon.
Acesta nu a mai apucat să vadă biserica terminată, deoarece în toamna anului 1766 s-a îmbolnăvit și nu a mai avut multe zile. El a fost înmormântat în biserica pe care a ctitorit-o.
Fiul și urmașul său la tron, Alexandru Scarlat Ghica, domnitor între anii 1766 și 1768, a luat unele măsuri de prevenire a incendiilor și a considerat că trebuie să finalizeze lucrările pe care tatăl său le-a început la lăcașul de cult. Astfel, între anii 1767 și 1768, biserica a fost zidită și apoi închinată Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei și Sfântului Visarion al Larisei.
Deoarece a suferit distrugeri mari în urma cutremurelor, între anii 1852 și 1858, Marea Epitropie, cu aprobarea Domnitorului Barbu Știrbei și cu binecuvântarea Mitropolitului Nifon al Ungro-Vlahiei, a construit, pe locul celei dintâi biserici, un nou lăcaș de cult, actuala Biserică Sfântul Spiridon Nou. Aceasta era considerată printre cele mai înalte și spațioase biserici din București. Ea a fost sfințită în anul 1860.
Biserica este construită după un plan arhitectural deosebit, cu o turlă centrală și două turnuri în față. Are 41 de metri în lungime, 14 de metri în lățime și 38 de metri în înălțime. Clădirea a fost realizată în stil gotic, cu elemente de artă moldovenească.
În interior se află mai multe coloane de marmură, vitralii colorate, cu scene biblice și sfinți, executate la Viena, iar în picturile realizate de Gheorghe Tattarescu în 1862 se pot observa influențe ale Renașterii.